Reculegeri spirituale la Roma

Miercuri, 08 decembrie 2021, Asociația Inocențiu Micu Klein a credincioșilor greco-catolici români din Italia a organizat o zi de reculegeri spirituale pentru credincioșii din cele două comunități din Roma.
În biserica Santissimo Salvatore alle Coppelle, părintele Tudor Gecasan a invitat participanții, încă de la începutul expunerii meditațiilor, să-și imagineze locația zilei de reculegere drept un loc retras unde sunt cu Mântuitorul. În primele meditații părintele predicator a vorbit despre creșterea spirituală care se realizează prin întâlnirea credinciosului cu Isus, care ne face cu adevărat creștini, ne eliberează de gârbovire, ne luminează, ne face cu adevărat fericiți. Pentru a ne apropia de Dumnezeu și a simți prezența Sa în viața noastră este nevoie de o schimbare decisivă de gândire și atitudine, fără să amânăm nici măcar o clipă, ci schimbarea să fie "aici și acum". Trebuie să conștientizăm că Dumnezeu ne iubește și ne invită să răspundem iubirii Sale, să ne purtăm ca fiii Săi. Fiind în Postul Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, părintele Tudor a subliniat că Iosif și Maria bat la ușa sufletului nostru pentru a-L primi pe Isus.
In ultimele două meditații părintele predicator a vorbit participanților despre familie ca biserică domestică și despre marea familie a lui Dumnezeu, Biserica. Pentru binele familiei trebuie să fim paznici unii altora, iar pentru a păstra iubirea trebuie să fim mereu dispuși să ne recunoaștem greșelile și să oferim iertare. Importanța procesului sinodal, la care suntem chemați cu toții să participăm, a fost următorul aspect expus de părintele Tudor. Au fost prezentate cele trei dimensiuni: comuniune, participare și misiune. Nu în ultimul rând, părintele predicator, a subliniat că grupurile de discuții ne ajută să înțelegem cultura dialogului.
Ziua de reculegere a fost îmbogățită de celebrarea Sfintei Liturghii, spovedanie, rugăciune comunitară și personală și colocvii cu părintele Tudor. La ora 18 s-a celebrat rugăciunea Acatistului către Preacurata Fecioară Maria, cu participarea studenților de la Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. Aceștia din urmă au interpretat și o frumoasă colindă, vestind marea sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Isus Cristos.
Toți participanții au fost invitați la servirea prânzului comunitar, organizat de credincioșii celor două comunități greco - catolice din Roma.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua specială oferită, o zi care a fost totodată prilej de împărtășire, cunoaștere și apropiere a credincioșilor români din Cetatea Eternă, avându-L în mijlocul nostru pe Cristos.

Pr. Valentin Marcu

Categoria: 
Vai a inizio pagina