Meditații

Parabola acestui bogat anonim și a săracului Lazăr, citită tocmai în ziua în care Biserica Catolică își sărbătorește sfinții și în preziua sărbătorii celor adormiți, ne oferă un extrem de binevenit prilej de a medita la viața noastră actuală, la cea de apoi și, mai ales, la legătura dintre ele. De cele mai multe ori, ni se par două realități lipsite de continuitate, separate de acel moment misterios, sursă a atâtor traume, frici și încercări de eschivă, numit simplu: moarte.

Ce este ținutul Gherghesenilor? Înainte de toate, un loc păgân, în care lumina Evangheliei nu este binevenită. Un loc, de asemenea, în care Prințul acestei lumi are robi, fie în lanțuri și morminte, fie sub o aparență de normalitate, care își revelează inconsistența în momentul în care pune pe primul loc interesul în fața adevărului, bunurile în fața libertății. În sfârșit, pentru noi, întâmplarea din ținutul Gherghesenilor pare îndepărtată atât în spațiu, cât și în timp. Să fie într-adevăr așa? Sau oare Gherghesenii sunt mult mai aproape de noi decât ne-ar veni să credem?

De-a lungul vieții Sale cu noi, Isus face multe minuni. Atunci când învinge boli incurabile, precum lepra, sau când dăruiește lumina unor ochi ce n-au văzut niciodată soarele, lumea este în extaz, fiindcă înțelege că Dumnezeu, așa cum spune Evanghelia de astăzi, vizitează poporul Său. Cu atât mai mult atunci când este vorba nu de o vindecare, ci de o înviere din morți.

Duminica Semănătorului

Filele Vechiului Testament sunt pătrunse de cuvintele pe care Dumnezeu, prin Moise, le transmite poporului: „Fiți sfinți, că Eu, Domnul, sunt sfânt!” Rațiunea unei purtări aparte a membrilor poporului ales și însăși rațiunea Legii stau în sfințenia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Isus din Evanghelia de astăzi respectă același tipar, însă împlinesc ceea ce Vechiul Testament doar prevestește. Sfințenia despre care vorbește Vechiul Testament capătă conotația concretă a milostivirii, a îndurării.

Viața noastră spirituală poate fi asemănată cu o călătorie de-a lungul căreia ne confruntăm atât cu lucruri frumoase, cu experiențe minunate, cât și cu încercări și capcane. Una dintre cele mai comune capcane, care se prezintă de multe ori de-a lungul vieții, sub diferite forme, este aceea de a crede că suntem prea puțin vrednici, prea păcătoși, prea slabi pentru a ne apropia de Dumnezeu.

La 25 septembrie 2025, Cardinalul Lucian s-a stins din viață, precum o lumânare care s-a consumat oferind lumină până la capăt. La un an de la trecerea la Domnul, recunoștința noastră este firească. Se cuvine să îl amintim și să ne rugăm pentru odihna sufletului său, deoarece Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică îi datorează mult. Cunoscându-i smerenia și simplitatea, am convingerea că nu ar fi agreat evocări elogioase, dar ar fi înțeles nevoia ca Biserica să-și cinstească păstorii și să nu uite oamenii prin care Dumnezeu a lucrat în istoria ei.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!

Vreau să mulțumim, în primul rând, Bunului Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru această zi minunată și vreau să vă mulțumesc vouă pentru efortul pe care l-ați făcut ca să fim astăzi împreună.

Știu că nu este întotdeauna ușor să ajungeți la Blaj. Unii sunteți mai aproape, alții mai departe. Știu că au fost multe pregătiri pentru acest moment și vreau să mulțumesc tuturor.

Trei lucruri cere Isus oricărui ucenic, de ieri sau de azi: să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-l urmeze.

Evanghelia de astăzi este parte a dialogului dintre Isus și Nicodim. Acesta din urmă vine în miez de noapte la Isus, fiindcă înțelege că ceea ce se întâmplă iese din registrul lucrurilor familiare lui. Deși face parte din tagma fariseilor, se distanțează de ei și încearcă să înțeleagă cine este cu adevărat acest Rabbi din Nazaret.