LA FÂNTÂNA DORINȚELOR: Meditația PS Claudiu la Duminica a V-a după Paști

Duminica Samarinencei

Toate mărturiile de după Înviere trimit înspre o întâlnire personală cu Mântuitorul. Avem mărturia femeilor, dar aceasta, dincolo de a provoca o anume tulburare, nu schimbă cu adevărat inimile. Cei doi ucenici care merg înspre Emaus de exemplu au auzit vorbele femeilor, însă tristețea și deziluzia rămân în inimile lor până când îl întâlnesc ei înșiși pe Isus cel Înviat. Cei unsprezece aud și ei mărturia femeilor însă rămân închiși de frica iudeilor până când Cristos li se arată, iar Toma până în momentul în care atinge rănile Domnului. La fel este cu slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, la fel este cu samarineanca de astăzi și cu ceilalți cărora femeia le vorbește despre întâlnirea cu Isus. Aceștia din urmă au ultimul cuvânt în evanghelia acestei duminici: “Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii”.

La fel este și pentru noi. Putem să auzim și să citim multe, însă până nu îl invităm pe Isus în lăcașul sufletului nostru, până când citirea Sfintei Scripturi și frângerea Pâinii nu devin momente de adevărată comuniune cu El, vom spune “Cristos a înviat” și vom răspunde “Adevărat a înviat” făcând mai degrabă apel la o tradiție ce se repetă an de an decât la o trăire personală.

Isus ne întâlnește, așa cum îngerul de la mormânt vestește femeilor, în Galilea noastră, în viața noastră de zi cu zi, acolo unde lucrurile ni se par banale de multe ori: acolo unde se manifestă setea noastră, acolo unde se manifestă foamea noastră, acolo unde existența noastră își are cursul obișnuit. Că trebuie să mergem după apă în fiecare zi sau la un birou, Isus este mereu prezent lângă noi și ne așteaptă cu răbdare pentru a transfigura dorințele noastre și a le împlini. Samarineanca a avut șase bărbați și cel de-al șaptelea, după cum ea însăși recunoaște, nu este soțul ei adevărat. Așa cum setea ei nu poate fi astâmpărată de apa din fântâna lui Iacob decât pe moment, așa și căutarea și iubirea ei nu se pot împlini pe acest pământ. În mod similar, ne căutăm și noi fericirea de multe ori pe căi greșite și în fântâni cu apă stătută. Cel Înviat ne așteaptă acolo unde noi căutăm, pentru a ne arăta adevărata soluție. E nevoie de curaj pentru a mărturisi adevărul despre Galilea noastră. E nevoie de curaj pentru a ne așeza în genunchi și a ne mărturisi păcatele în fața preotului. Îndurarea lui Dumnezeu trebuie să întâlnească însă o inimă sinceră pentru ca miracolul să se producă și pentru ca întâlnirea reală, personală cu Cel Înviat să aiba loc. Vom putea spune în schimb și noi în cazul acesta, împreună cu samarinenii de astăzi: ”Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii.”

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Io 4,5-42

În vremea aceea a venit Isus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său; Şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Isus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a zis: Dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Isus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? Isus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Isus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Isus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Spirit este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Cristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Isus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Cristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.Ziceau deci ucenicii între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii.

Există două momente în viața noastră de ucenici ai Celui Înviat: un moment în care cineva ne vorbește despre Vestea cea bună a Învierii și un altul în care această veste ne conduce înspre o întâlnire personală cu Isus. Amândouă au importanța lor și locul lor specific în viața noastră de creștini. Așa este chemarea primilor ucenici și așa este și pentru noi, fiecare vorbind altuia despre bucuria întâlnirii cu Mesia. După acest moment inițial însă, răsună faimoasa chemare: vino și vezi! Aici nu ne mai bazăm pe ceea ce auzim ci suntem chemați să experimentăm noi înșine comuniunea cu Dumnezeu.
Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Visite: 
117
Vai a inizio pagina