Ceea ce nici un foc nu poate mistui: Meditația PS Claudiu la Duminica Floriilor

Duminica Floriilor

Mare parte a vieții ne-o petrecem la fel ca ucenicii Mântuitorului, ce se pregătesc să intre în Ierusalim precum niște cuceritori. Văd partea frumoasă a lucrurilor și aud doar ceea ce merge în acest sens. Ce e mai mult decât atât, legat de suferința, de durere, de cruce, aud însă le intră pe o ureche și le iese pe cealaltă. Cam așa ne petrecem și noi viața de multe ori. Există însă și momente de cumpănă, când ne întoarcem înspre Isus și nu-l mai vedem intrând în Ierusalim aclamat de toți, ci îl întrezărim în agonie în Grădina Ghețimani, legat, bătut, încununat cu spini, răstignit pe Cruce. Este același Isus și aceiași suntem și noi chiar și atunci când suntem atinși într-un fel sau altul de umbra morții. Există clipe în care parcă o nouă realitate se deschide, o realitate pe care nu am văzut-o deși era în fața noastră, o cruce care nu mai e în mintea noastră sau în iconițe, ci în inima noastră. O încercare personală, un membru al familiei care suferă, o catedrală în flăcări, sunt tot atâtea momente în care suntem chemați să depășim superficialitatea vieții și să aruncăm o privire dincolo de cortina timpului. Nu glorie sau suferință, ci glorie și suferință; nu Cruce sau Înviere, ci Cruce și Înviere; nu moarte sau viață, ci viață dincolo de moarte. Evanghelia de astăzi ne ajută în acest sens punând împreună două momente: cel al ungerii din Betania, care este împreună ungere regală și ungere spre îngropare și cel al intrării în Ierusalim care este intrare triumfală a adevăratului Împărat, dar și începutul Patimilor. La fel este și în viața noastră, însă chiar dacă știm lucrurile din punct de vedere teoretic, până când aripa suferinței nu ne atinge, rămânem în compania fiilor lui Zebedeu care încearcă să-și rezerve locuri de cinste. Fratele Mihai din Prilog spunea: „dacă oamenii ar știi cât de prețioasă este suferința, și-ar fura-o unii altora” și chiar dacă sensul profund al cuvintelor ne scapă printre degete, nu putem să nu întrevedem sensul Crucii care marchează existența noastră de creștini de când ne naștem prin botez și până trecem la Viața cea adevărata și care dincolo de a semnifica suferința, este singurul și adevăratul semn de mântuire.

Scriptura ne avertizează că totul va fi lămurit, verificat, purificat prin foc: tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem, tot ceea ce am făcut. Ați putut observa zilele acestea ce a rămas intact în incendiul de la Notre Dame din Paris: o cruce mare, luminată de lumina Cerului în mijlocul ruinelor, coroana de spini a Mântuitorului, statuia Maicii Sfinte. Ar merita să medităm la aceste lucruri când ne gândim la viața noastră și să facem în așa fel încât Maica Sfântă să fie într-adevar Notre Dame a existenței noastre, Crucea să ne fie lumină pe cale, sfinții, însoțitori și ocrotitori. Dacă aceștia vor fi stâlpii ce susțin catedrala sufletului nostru, putem fi siguri că nu există incendiu capabil să ne dărâme.

PS Claudiu

Episcopul Curiei

Ev Io 12,1-18

Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Isus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Isus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Isus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preamărit Isus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Visite: 
93
Vai a inizio pagina