DACĂ DRAGOSTE NU AM… : Meditația PS Claudiu pentru Duminica a XXXIII-a după Rusalii

Nici o acțiune a noastră nu este auto-referențială, ci își dezvăluie bogăția sau sărăcia de conținut atunci când o punem în legătură cu restul vieții creștine. Luați de exemplu sacrificiile sau mortificările pe care cineva le-ar putea face. În sine sunt un lucru bun, însă ceea ce contează cu adevărat este să discernem ce stă la baza lor, care este motivația lor. Dacă nu e iubirea, de Dumnezeu sau de aproapele, devin sursă de mărire deșartă, iar viața noastră spirituală și însuși Dumnezeu reprezintă doar o oglindă a vanității în care să ne contemplăm narcisistic. Este exact ceea ce se întâmplă cu fariseul din evanghelie.

Cel puțin două lucruri ies în evidență din rugăciunea lui: orgoliul față de Dumnezeu și disprețul față de aproapele. Orgoliu, fiindcă Dumnezeu este redus la un simplu spectator, căruia fariseul îi expune înălțimea și complexitatea trăirii lui. Nu-i cere nimic, nici ajutorul, nici îndurarea, fiindcă nu are nevoie de ele. Numele lui Dumnezeu pentru el nu poate fi Isus, adică Dumnezeu-mântuiește, fiindcă nu are nevoie de mântuire. Face totul de unul singur. Seamănă enorm de mult cu bogatul ce își construiește hambare peste hambare, o variantă personală a Împărăției. Esențiala diferență însă este că acolo el e singur-cuc, deoarece e numai și numai pentru el. Acolo nu are loc nici Dumnezeu și nici aproapele. Dacă de Dumnezeu nu are nevoie, pe aproapele lui îl disprețuiește: “eu nu sunt ca acest vameș”. Deoarece nu le cere de la Dumnezeu, ajutorul sau îndurarea sunt cuvinte pe care nu le cunoaște. Și deci nu le oferă celorlalți.
Cât de trist este pentru un om care își face un scop în viață din împlinirea Legii, să fie atât de orb încât să nu vadă că merge exact în direcția opusă. Dacă plinirea Legii constă în iubirea de Dumnezeu și de aproapele, el trăiește un eșec lamentabil exact în aceste lucruri esențiale. Și continuă ca și cum totul ar decurge perfect, să-și plătească taxele la Templu, să postească, s.a.m.d.

Cuvintele Sfântului Pavel extrem de dure, ne readuc la realitate: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.”

Credeți că fariseii existau doar pe vremea lui Isus? Nici vorbă, există și astăzi! Cineva vorbea despre un domn respectabil, ce nu lipsea o dată de la biserică și de la rugăciune, însă asistând odată la înmormântarea unei femei ușoare a răbufnit: “păcat că îi dau voie să fie îngropată într-un cimitir creștinesc. Ar trebui să fie înmormântată cu animalele!” Oare nu e o formă de a spune: “Doamne îți mulțumesc că nu sunt ca ea”. Gurile misticilor spun că și-ar ispăși și acum Purgatoriul din cauza acestei judecăți…

Așadar, mergeți la biserică? Țineți posturile? Vă rugați? Foarte bun lucru faceți! Pentru o ultimă verificare însă, puneți-vă în genunchi la fel ca vameșul din evanghelie și oricât de perfecți sau în regulă cu Dumnezeu v-ați simți, bateți-vă pieptul din cauza păcatelor și ascultați cu atenție: să nu se audă nici cel mai mic sunet metalic, de chimval răsunător… Suntem cu toții datori să verificăm zi de zi, clipă de clipă autenticitatea trăirii noastre de creștin; datori să discernem dacă o mai mare iubire de Dumnezeu și de aproapele este rodul rugăciunilor și posturilor noastre. Dacă ne putem uita la oricare dintre cei din jurul nostru și să spunem: “eu sunt un și mai mare păcătos, fiindcă am primit mai multe daruri…” Doar atunci vom fi cu adevărat îndreptățiți, adică făcuți drepți de către Dumnezeu, de către iubirea și îndurarea Lui, iar nu de către bietele noastre acțiuni.

Papa Benedict al XVI-lea spunea la Liturghia de deschidere a celei de-a XI-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor: "Judecata anunțată de către Domnul Isus ( în Apocalipsă) se referă în primul rând la distrugerea Ierusalimului în anul 70. Dar amenințarea judecății privește de asemenea Biserica din Europa, Europa și Occidentul în general… Domnul strigă în urechile noastre cuvintele pe care le-a spus Bisericii din Efes: "Dacă nu te schimbi, voi veni la tine și voi lua sfeșnicul tău din locul lui" (2,5). Și nouă ne poate fi luată lumina, și de aceea am face bine să lăsăm acest avertisment să răsune în sufletul nostru în toată gravitatea lui, strigând în același timp către Domnul: "Ajută-ne să ne convertim. Dăruiește-ne harul unei adevărate reînnoiri! Nu lăsa să se stingă lumina ta printre noi! Întărește credința noastră, speranța noastră și dragostea noastră, ca să putem face roade vrednice!”

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Lc 18,10-14.

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Vai a inizio pagina