Cuvântul ca și putere: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXI-a după Rusalii

Evanghelia de astăzi ne vorbește despre Cuvântul pe care Mântuitorul îl sădește în inimile noastre și care are toată puterea de a ne transforma în fii ai lui Dumnezeu. Depinde însă de noi dacă îl lăsăm să rodească, dacă îl îngrijim, pentru ca să rodească pe deplin. Prin El întreaga lume a fost creată, însă are nevoie de acordul nostru pentru ca din Sămânța Divină o grădină a Raiului să se nască în sufletele noastre. Contemplăm în aceste rânduri puterea Cuvântului și deopotrivă imensa demnitate și libertate cu care am fost înzestrați. Mai mult decât atât, rodirea din sufletul nostru are legătură și cu cuvântul nostru și cu felul în care îl folosim, fiindcă și cuvântul nostru are puterea de a crea sau de a distruge, în noi înșine și în cei din jur. Fratele Mihai din Prilog spunea de exemplu că anumite cuvinte sau expresii nu ar trebui folosite deloc. Așa de exemplu: nu pot, nu știu, nu reușesc, nu înțeleg, am uitatși altele asemenea fiind expresii ale neputinței, e ca și cum ar crea neputința pe care o exprimă. De asemenea expresiile care exprimă o judecată într-un fel sau altul apropo de ceilalți: de ce ai făcut, nu trebuia să faci, nu ai făcut bine. Din aceeași categorie fac parte expresiile care îi limitează sau îi opresc sau chiar îi nimicesc pe semenii noștri, cum ar fi blestemele sau înjurăturile sau invocarea răului asupra lor. Toate acestea sunt de fapt expresii care se opun Creației și sensului Cuvântului lui Dumnezeu. Sămânța Dumnezeiască ne face fii ai lui Dumnezeu și deci moștenitori responsabili ai Creației. Prima noastră responsabilitate este aceea de a continua ceea ce Tatăl nostru ceresc face și anume a contempla Creația și a constata că totul e bun. Pentru noi asta înseamnă a vorbi bine despre creație și despre creaturi, adică a binecuvânta. Cuvintele și expresiile de mai sus, despre care vorbea și fratele Mihai merg în sens contrar Creației, fiindcă o mărginesc, o limitează sau chiar o distrug, ceea ce e echivalentul blestemului. Făcând astfel nu mai suntem fii ai lui Dumnezeu, nelăsând Sămânța să rodească în noi.

Un fel de sinteză a parabolei de astăzi o regăsim și în scrisoarea sfântului apostol Iacob. În capitolul 1 versetele 21-25 scrie: Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Imediat însă sfântul Iacob trece de la puterea Cuvântului lui Dumnezeu la cea a cuvântului nostru, și regăsim sensul învățăturii fratelui Mihai, când sfântul Iacob spune: dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul... Limba îşi are locul ei între mădularele noastre...Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul... Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?”

Cuvântul lui Dumnezeu a fost sădit în inimile noastre. Prin viața noastră, faptele și cuvintele noastre lăsăm Cuvântul să rodească sau îl sufocăm. Ne sufocăm de fapt pe noi înșine fiindcă distrugem viața divină sădită în noi. Ceea ce va răsări din sămânța sădită în fiecare dintre noi doar Bunul Dumnezeu știe. Noi suntem datori să îngrijim, să ocrotim, așteptând ca în viața veșnică să descoperim parfumul și armonia de culori ce ne-au fost hărăzite.

PS Claudiu

Episcopul Curiei

Ev Lc 8,5-15

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Visite: 
82
Vai a inizio pagina