Pelerinaj la Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Rozariului de la Pompei

Duminică 09 octombrie 2022, Asociația credincioșilor greco-catolici români, "Inocențiu Micu Klein", din Italia, a organizat un pelerinaj la Pompei. Organizați în două autocare, 79 de credincioși români originari din diferite zone ale țării, rezidenți în Roma și împrejurimile capitalei Italiei, însoțiți de părintele Valentin Marcu împreună cu părintele Marian Bojor, s-au îndreptat dis-de-dimineață spre Sanctuarul închinat Sfintei Fecioare Maria a Rozariului din regiunea italiană Campania, orașul Pompei.
De-a lungul itinerariului atmosfera a fost însuflețită de oficiul orei întâi, citirea și meditarea lecturilor liturgice, evocarea sfinților zilei respective și a fericitului Bartolo Longo, oferirea de informații despre orașul Pompei și Sanctuarul marian din același oraș, importanța cultului Sfintei Fecioare și a rugăciunii Rozariului în viața Bisericii. Părintele Valentin a adus aminte că prin rugăciunea Rozariului se meditează la viața lui Isus în companie cu Maria și experimentăm astfel apropierea spirituală a Mamei noastre, care vrea să ne indice să rămânem mereu aproape de Isus și să facem ceea ce El ne cere.
Ulterior o credincioasă din comunitatea din Cesano a condus rugăciunea Rozariului. Au urmat cântece închinate Sfintei Fecioare Maria interpretate de mai mulți credincioși.
Ajunși la Pompei, ne-am îndreptat către Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, în interiorul căruia, mai exact în capela "Giuseppe Moscati", s-a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în limba română de către părintele Valentin împreună cu Părintele diacon Gabriel Pintea, de la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma. La scaunul de spovadă a stat la dispoziția credincioșilor părintele Marian.
În cuvântul de învățătură, părintele Valentin a subliniat printre altele că Isus nu este indiferent față de suferința umană, îndemnând pe fiecare participant al pelerinajului la seninătate și încredere profundă în Dumnezeu, întrucât și în aceste timpuri tulburi Dumnezeu este Cel care are ultimul cuvânt. "Să fim buni creștini, iubitori de Dumnezeu și să luptăm pentru a construi pacea, răspândind în jurul nostru tot mai multă iubire și iertare", a îndemnat părintele. Nu în ultimul rând, a adus aminte că trebuie să continuăm să fim solidari cu frații noștri din Ucraina.
După celebrarea Jertfei Euharistice, prin strădania și bunăvoința mai multor credincioase, s-a servit prânzul cu specialități culinare tradițional românești.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru ziua de har, pace, bucurie trăită împreună prin mijlocirile Fecioarei Maria a Rozariului de la Pompei.

Pr Valentin Marcu

Vai a inizio pagina