Ca și când Dumnezeu nu ne-ar cunoaște… Meditația PS Claudiu la Duminica a XVIII-a după Rusalii

(Duminica pescuirii minunate)

De multe ori dezamăgim pe cineva de lângă noi, pe noi înșine sau, ni se pare, că-l dezamăgim pe însuși Dumnezeu. Suntem atunci încolțiți de tentația întristării. E ca și cum o oglindă a vanității s-ar sparge, iar imaginea noastră nu se mai reflectă în nimic, pierzându-se în neant. Nu mai avem un feed-back al propriei identității și pentru o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de timp suntem ca și pierduți. Dacă ne uităm însă la etimologia cuvântului, ne dăm seama că totul este de fapt o eliberare: a “dez-amăgi” este de fapt contrariul “amăgitului”, un fel de trezire la realitate. Nu mai amăgim pe nimeni, nici pe noi înșine, nici pe aproapele și nici pe Dumnezeu. Ne regăsim așa cum suntem cu adevărat și devenim liberi de orice etichete.

Noi ca și creștini avem un atu, fiindcă identitatea noastră nu este dată de lumea în care trăim, ci de Dumnezeu. Padre Pio putea spune despre sine: “sunt un vierme al pământului”. O spunea fără disperare, fără întristare, păstrând în sufletul lui toată pacea și bucuria dragostei gratuite a Mântuitorului. Pentru a trăi astfel însă, avem nevoie de un continuu dialog cu Isus. În rugăciune, este El cel care ne creează încontinuu prin iubirea lui, ne reconfirmă în identitatea noastră, dincolo de orice haină pe care lumea ar încerca să ne-o arunce în spinare. În timpul Botezului cântăm: “Câți în Cristos v-ați botezat, în Cristos v-ați și îmbrăcat”. Suntem și noi chemați să dezbrăcăm încontinuu, în fiecare zi, falsele identități ale acestei lumi, pentru a păstra doar haina alba primită de la Domnul.

Evanghelia de astăzi ne dăruiește o lumină particulară asupra acestei realități, vorbindu-ne despre Petru. Primul dintre Apostoli este în acest moment un pescar ce, după o zi de muncă sub semnul eșecului, cu bunăvoință își pune barca la dispoziția lui Isus. Când însă experimentează distanța dintre el și Dumnezeu, se așează în genunchi în fața Mântuitorului și-i spune: “Doamne depărtează-te de la mine că sunt un om păcătos”.

Petru face un lucru, în aparență, plin de bun simț. Îl facem și noi de multe ori, însă este fundamental greșit. În primul rând i se pare că-i spune lui Isus o noutate, care-i revelează un lucru nou: “Doamne sunt păcătos!” Oare credem că Dumnezeu nu ne cunoaște atunci când ne cheamă, că nu știe cu cine are de-a face? Când ne punem în genunchi în fața preotului, avem oare impresia că-i dezvăluim Mântuitorului, prin preot, lucruri noi? E evident că Cel care ne cunoaște din pântecele maicii noastre, cunoaște în amănunt momentele de lumină sau de întuneric ale fiecăruia dintre noi. Petru crede deasemenea că păcatul și nevrednicia sunt obstacole de netrecut pe calea înspre Dumnezeu. Îi cere lui Isus să se îndepărteze, fiindcă se simte extrem de departe de El.

Nu trebuie să uităm că Luca își scrie Evanghelia pentru un anume Teofil. În limba greacă, Teofil înseamnă “iubitor de Dumnezeu”, astfel că evanghelia ni se adresează nouă tuturor, iubitorilor de Dumnezeu. Ascultând cuvintele Sfintei Scripturi de astăzi suntem invitați să ne aducem aminte că Isus ne cheamă nu fiindcă nu ne cunoaște bine. Ne cheamă de asemenea nu fiindcă am avea calitățile necesare pentru misiunea încredințată. Singura rațiune a chemării noastre este iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu Petru suntem păcătoși și cu totul inadecvați pentru planul lui Dumnezeu. Dar putem respira ușurați: tot ca și el suntem creați și înnoiți încontinuu de iubirea îndurătoare a lui Isus. Ea, iubirea lui Dumnezeu, este demnitatea, mândria și fundamentul misiunii noastre.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Lc 5,1-11

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, Isus a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Isus, zicând: ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Isus către Simon: nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Vai a inizio pagina