De multe ori Evanghelia pare să ne ceară lucruri imposibile. Fragmentul de astăzi se încheie cu o invitație care la o primă vedere pare cel puțin hazardată: fiți milostivi, așa cum Dumnezeu este milostiv. În Vechiul Testament găsim o cerere similară: fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt. Cine oare ar îndrăzni măcar în gând să se măsoare cu Dumnezeu? Pare ceva nebunesc! Și totuși, dacă ne întoarcem cu gândul în timp la momentul Facerii, descoperim că primul păcat se naște tocmai dintr-o astfel de ispită: aceea de a fi la fel cu Dumnezeu.

Viața noastră spirituală poate fi asemănată cu o călătorie de-a lungul căreia ne confruntăm atât cu lucruri frumoase, cu experiențe minunate, cât și cu încercări și capcane. Una dintre cele mai comune și care se prezintă de multe ori de-a lungul vieții, sub diferite forme este aceea de a crede că suntem prea puțin vrednici, prea păcătoși, prea slabi pentru a ne apropia de Dumnezeu. Ca și în toate capcanele, și în acest caz lucrurile nu sunt complet albe sau complet negre, ci într-o zonă de gri în care minciuna se alătură în mod perfid adevărului, creând astfel confuzia tipică ispitelor.

În Duminica vindecării lunaticului, Dumnezeu pune la dispoziția noastră, prin credință, atotputernicia Sa: “toate sunt cu putință celui ce crede”. În cea a datornicului nemilostiv, iertarea este la latitudinea noastră: dacă iertăm greșiților noștri și Dumnezeu ne iartă nouă. În Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, însăși mântuirea este la îndemâna noastră, dacă alegem să privim cu credință la Fiul Omului înălțat pe Cruce. Avem însă în toate aceste situații deplina libertate. Dumnezeu nu intră niciodată cu forța în sufletul nostru.

Evanghelia de astăzi este parte a dialogului pe care Isus îl are cu Nicodim despre necesitatea unei a doua nașterii, una spirituală, pentru a putea intra în Împărăția Cerurilor. Acest venerabil membru al Sinedriului are doar Legea la dispoziție, de aceea este departe de a reuși să înțeleagă sensul cuvintelor Mântuitorului. Sfânta Scriptură ne spune că Nicodim vine noaptea să-l vadă pe Isus. Valența simbolică a acestor cuvinte ne descoperă o realitate spirituală, o noapte care bântuie toți oamenii atunci când sunt departe de Dumnezeu, adevărata lumină a acestei lumi.

(Duminica datornicului nemilostiv)

(Duminica umblării lui Isus pe ape)

(Duminica Înmulțirii celor 5 pâini și 2 pești)

(Duminica Vindecării celor doi orbi)

Isus este alungat din ținutul Gadarenilor, după ce eliberează doi oameni aflaţi în stăpânirea celui rău, îi scoate din morminte și îi primește în adevarata lor casă: iubirea Tatălui. Evanghelia ne spune că Fiul lui Dumnezeu, Cel care întotdeaună respectă voinţa şi libertatea, intră în corabie și pleacă. Ceea ce se întâmplă însă în cetatea Gadarenilor este tipic tuturor cetăților oamenilor, care abandonează adevărul pentru minciună, izvoarele cu apă limpede pentru puţuri cu apă stătută și adevăratele case pentru morminte.

(Duminica Vindecării celor doi îndrăciți din Gadara)