Un român, Pr. Cristian Crișan, va fi cel mai tânăr episcop catolic din lume

Sfântul Scaun a anunțat miercuri, 22 ianuarie, că Sfântul Părinte Papa Francisc și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Călin Ioan Bot și Părintele Cristian Dumitru Crişan au fost aleși Episcopi.

Cel din urmă, Părintele Cristian Dumitru Crişan, ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula, va fi în momentul consacrării episcopale cel mai tânăr episcop catolic din lume.

Tânărul episcop ales, s-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, județul Mureș. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj.

Trimis la Roma, în anul 2007 a obținut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’Anselmo”.

Pe 11 mai 2008 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș.

În anul 2010 a obținut Licența în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universității Pontificale a Lateranului, iar în 2012 a obținut Doctoratul în cadrul aceleiași Universități.

În anul 2012 a fost numit Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris și Rector al Misiunii Greco-Catolice din Franța. În 2013 a fost numit Notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România. În 2014 a fost numit Apărător al legăturii în Tribunalul Provincial de Primă instanță al Arhiepiscopiei de Paris, iar în anul 2016 a fost numit Judecător al aceluiași Tribunal.

Între 2016-2017 a urmat cursurile de Masterat la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Institutului Catolic din Paris, obținând Diploma de Master II în co-tutelă cu Universitatea „Paris IV Sorbona”.

În 2018 a obținut Certificatul „Emouna - l'amphi des religions” la Institutul de Științe Politice din Paris.

Pe data de 9 aprilie 2018, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în funcția de Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală, iar pe 11 octombrie 2018 a fost numit Coordonator național pentru pastorația greco-catolicilor români din Italia de către Consiliul Permanent al Conferinței Episcopale Italiene.

Până în prezent cel mai tânăr episcop catolic din lume era Episcopul ucrainean greco-catolic Stepan Sus.

Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Vai a inizio pagina