PLANURI DE VIAȚĂ: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXVI-a după Rusalii

(Duminica bogatului căruia i-a rodit țarina)

Pentru a intra în perspectiva evangheliei de astăzi ar trebui să pornim de la întrebarea adresată bogatului: “cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Este o întrebare care inevitabil ne interpelează și pe noi apropo de sensul existenței: în funcție de ce ne planificăm noi viața? Putem să trăim ca și cum totul s-ar reduce la "aici și acum", la fel ca bogatul de mai sus, și să încercăm să înmulțim bunurile și bogățiile pe care le posedăm, într-o încercare disperată de a conserva cât mai mult cu putință viața noastră. În acest caz, logica bogatului are sens: își construiește în jurul lui o fortăreață de bunuri, adevărată extensie a propriului ego. Cuvântul Domnului vădește în schimb greșeala fundamentală în care se află: “nebunule!”. Toată construcția lui de o viață se năruie la fel ca un castel de nisip, fiindcă în momentul în care moartea își face prezența, nici bogățiile, nici hambarele nu îl pot apăra de nimic și nici nu reprezintă o monedă de schimb acceptabilă: "ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”

Evanghelia ne cheamă la o altfel de logică și la o altfel de planificare a vieții noastre, de această dată în funcție de viața veșnică. Suntem invitați să înțelegem că bogățiile pe care le avem sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care le putem înmulții și folosi, însă fără ca ele să devină un scop în sine, deoarece viața noastră nu depinde de ele. Am putea fi și noi catalogați drept nebuni în caz contrar, nu doar de către Dumnezeu, ci și de un bun psiholog: cum să crezi că poți anula moartea folosind bogățiile? Aproape totul se poate cumpăra cu bani în această lume, dar nu acel moment fundamental al vieții noastre.

Problema bogatului de astăzi nu este bogăția în sine, ci faptul că bogățiile îl înconjoară ca o temniță ce-și îngroașă încontinuu zidurile, în final omul nostru rămânând izolat și singur. Atât de singur încât vorbește doar cu el însuși, se consultă doar cu el însuși: “ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?”. O astfel de realitate nu se numește doar nebunie, se numește și infern.

Ca în orice parabolă, este vorba întâi de toate despre noi și despre iubirea și îndurarea lui Dumnezeu. Cea de astăzi ne interpelează, înainte să fie prea târziu și ne invită să nu ne planificăm viața privind la lumea aceasta, ci visând eternitatea! Făcuți așadar din nimic, dar meniți să împărățim veșnic împreună cu Cristos!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Lc 12,16-21

Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: aceasta voi face: voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Visite: 
96
Vai a inizio pagina