Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian cu ocazia Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor

Iubiți frați și iubite surori întru Domnul,

În săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor medităm cu nostalgie cuvintele psalmului «ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! » (Psalmul 132,1). Acest dor al unității se înfăptuiește prin rugăciune, prin iertare, prin dragoste, prin dialog, dar mai ales prin adevăr, fiindcă doar Adevărul ne va face liberi (cfr. Ioan 8,32). Un drum de regăsire și de apropiere sinceră și încrezătore, spre a-L celebra în Euharistie pe Isus Mântuitorul lumii, «pentru ca lumea să creadă» (Ioan, 17,21).

În Scrisoarea Apostolică publicată în anul 2000 cu ocazia celui de-al treilea centenar de la Unirea cu Biserica Romei, Sfântul Ioan Paul al II-lea amintea: «în această „mulţime multă” îmbrăcată în veşminte albe de martiri şi de mărturisitori ai Bisericii voastre, „care vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului” şi care „sunt înaintea tronului lui Dumnezeu”, strălucesc nume ilustre de episcopi precum Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu şi al cardinalului Iuliu Hossu. Ei, precum acei rugători care „slujesc ziua şi noaptea în templul lui Dumnezeu”, împreună cu alţi martiri şi mărturisitori, mijlocesc pentru poporul lor, bucurându-se din partea acestuia de o adevărată şi profundă veneraţie ».

«Dacă vă urăşte pe voi lumea să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât… Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni» (Ioan 15,18.20). De aceste cuvinte sfinte s-au făcut părtași ierarhii noștri de sfântă pomenire. Se cuvine, așadar, să dăm mărturie despre marile lor fapte de credință. Și se cuvine ca amintirea lor să fie călăuză și speranță noilor generații, spre întărire în vremurile tulburi pe care le trăim, ei care, de acolo din ceruri, se bucură de vederea fericită a Chipului nemuritor al lui Dumnezeu.

Jertfa lor, sângele lor vărsat din dragoste pentru Cristos și pentru Biserică, pune în lumină importanța ecumenică a martiriului. A te jertfi pentru o cauză, pentru un ideal este adevărată nebunie pentru societatea “lichidă” și permisivă în care trăim. Cu atât mai mult, faptul de a-ți da viața pentru o Persoană, pentru un ideal spiritual, pare cu atât mai greu de înțeles pentru omul postmodern. Și totuși, mucenicii noștri au sfințit cu jertfa lor nu doar Biserica Unită, ci întreg neamul românesc, nu în perioada persecuției începuturilor Bisericii acum 2000 de ani, ci în perioada contemporană nouă, într-o societate care se mândrea și se mândrește în continuare cu progresul drepturilor omului. Ei erau liberi acolo în celulele închisorilor. Sorbeau lumină din Lumina Lui, putere din Jertfa Lui, dăruire din Dragostea Lui. Jertfe din iertare și din iubire, ochi contemplând cerul mărginit doar de Crucile de gratii. Sângele meu care pentru voi și pentru mulți se varsă. Și sângele lor, vărsat în potirul Jertfei Domnului, fiindcă doar acolo au putut înțelege cu adevărat că nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile.

De aceea, martirul este în primul rând un martor, iar martor este cel care este de față la săvârșirea unui eveniment. Au fost de față mucenicii noștri la nașterea lui Isus în peștera străină-rece a celulelor în care pătimeau; au fost martori ai jertfei tainice a lui Domnului prezent cu toată gloria și dumnezeirea Sa într-o firimitură de pâine și într-o picătură cu vin. Au împărtășit împreună cu Învățătorul paharul amărăciunilor și al durerilor, și s-au rugat precum întâiul martir Sfântul Ștefan: «Doamne Isuse primește spiritul meu». Și tot ca Ștefan: «Doamne nu le socoti lor păcatul acesta» (Fap. 7, 59-60). Au întâlnit chipul luminos al Domnului în întunericul celulei simbolic numită «neagra», și mai ales au crezut cu tărie că El este Cel care își conduce Mireasa Sa spre altarul Crucii și al Învierii.

Episcopii greco-catolici au acceptat martiriul, alegând calea cea grea, dar recunoscând în aceasta glasul și voia Divinului lor Învățător. Ei știau că odată ce sângele le va fi vărsat, Biserica lor nu avea cum să fie nimicită, pentru că nimic nu poate fi distrus odată ce a fost stropit cu sânge. În felul acesta, ei au asigurat continuitatea Bisericii lor în cel mai sigur mod posibil, încredințați fiind de cuvântul Celui care le-a făgăduit: non praevalebunt!

Așa cum amintea Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican, pe pământul Cimitirului Săracilor de la Sighet «am putea celebra Sfânta Liturghie fără a avea nevoie de un antimis», fiindcă acolo călcăm pe un antimis făcut nu din pânză ci din trupuri sfinte, pe care se slujește Liturghia cea fără de sfârșit.

Motiv pentru care, căutarea unității este indispensabilă pentru ca noi creștinii să fim credibili astăzi. Însă, în același timp, știm că unitatea se va desăvârși când El va porunci și așa cum El va hotărî. Un mod tainic, așa cum este orice lucrare a lui Cristos Mântuitorul.

Pentru aceasta, se cuvine să ne deschidem inimile către Spiritul lui Dumnezeu, către Suflarea lui Dumnezeu, și implicit către frații noștri, conștienți fiind că Spiritul de Viață Dătător ne va conduce către comuniunea desăvârșită și ne va face să înțelegem cât este de importantă bogăția spirituală care sălășluiește în ceilalți frați.

Invoc Spiritul Mângâietor spre a fi de întărire îndeosebi celor care suferă pentru credința lor, cu speranța vie de ne regăsi cu toții în deplină comuniune între noi și cu Preasfânta Treime.

+ Lucian Cardinal Mureşan

Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică
Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Visite: 
226
Vai a inizio pagina