Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută în popor și sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Această sărbătoare ne pune înainte ziua în care, după tradiție, Sfinții Ioachim și Ana au dus pe fiica lor Maria, în vârsta de trei ani, la Templu. Preacurata va rămâne până la vârsta de 15 ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului, de către pă­rinții ei. Deși nu instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de secolul al VI-lea. Există, astfel, o mențiune a ei din secolul al IV-lea, făcută de Sfântul Grigorie de Nyssa. Mai există și o mărturie privind construirea unei biserici de către împărăteasa Elena în cinstea acestui eveniment. Sfântul Andrei Criteanul (secolul al VII-lea) vorbește și el despre această sărbătoare ce se ținea la Ierusalim. În secolul al VIII-lea, patriarhii Gherman si Tarasie au rostit câte o predica în cinstea acestei sărbători. Se pare că data de 21 noiembrie reprezintă data sfințirii unei biserici cu acest hram în 543. Biserica a fost construita de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată mult mai târziu de papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o pentru prima data la Avignon, în 1374. Ea s-a răspândit în secolele XV-XVI, în timpul papilor Sixt al IV-lea și Sixt al V-lea.

Sursa:episcopiabucuresti.ro

Categoria: 
Visite: 
70
Vai a inizio pagina