Sfântul Anton de Padova, Sfântul Minunilor

Cum de cultul său este atât de răspândit? Care este adevăratul său „nume”? Cum de este considerat protectorul atâtor de numeroase și diferite pături sociale?

În casele din sudul Italiei, precum și în cele din Lisabona, printre zgârie-norii din New York sau în colțurile îndepărtate ale Chinei, nu e greu să găsești o iconiță reprezentând un tânăr frate cu Pruncul Isus în brațe și având într-o mână un crin, simbol al purității. Este unul dintre Sfinții cei mai iubiți, populari și cunoscuți în Italia și în lume. El este considerat protector și mijlocitor pentru nativii americani, săraci, femei însărcinate, asupriți, călători, înfometați, logodnici, animale, pescari, obiecte pierdute sau furate, marinari, cai, căsătorii sau stări de infertilitate.

Cum de cultul său este atât de răspândit? Care este adevăratul său „nume”? Cum de este considerat protectorul atâtor de numeroase și diferite pături sociale? Voi încerca să răspund în cele ce urmează.

Fernando Martins de Bulhões s-a născut la Lisabona pe 15 august 1195, intrând de foarte tânăr în Abația Sfântul Vincențiu, pentru ca mai apoi să fie transferat în conventul Sfânta Cruce din Coimbra. În anul 1220, datorită unor circumstanțe neașteptate, a intrat în contact cu abia născutul Ordin al Fraților Minori, și potrivit mai multor surse istorice a luat parte la Capitulul fraților din Assisi petrecut în anul 1221, unde, probabil, l-a întâlnit pe sfântul Francisc din Assisi. În scurt timp ajunge unul dintre cei mai mari „predicatori” ai gândirii franciscane, având dovezi sigure despre călătoriile sale, începând cu Franța, apoi Roma, înainte să ajungă la Padova, orașul unde avea să rămână până la sfârșitul vieții sale pământești, din 13 iunie 1231.

Chiar de la moartea sa, Anton se bucura deja de faima sfințeniei, fiind numit un „Sfânt în viață”, canonizarea sa avea să aibă loc imediat (ajunge un Sfânt al Bisericii un an mai târziu, în 1232), iar afluența impresionantă a miilor de pelerini la mormântul său impune practic ridicarea unei Bazilici în cinstea sa. Acest fapt explică dubla sa „denumire”. Pentru portughezi vorbim de Sfântul Anton din Lisabona, oraș unde s-a născut și a prins rădăcini vocația sa, însă italieni îl invocă cu numele de Sfântul Anton din Padova (chiar dacă ar fi corect să se numească Sfântul Anton de Padova), oraș care începând cu anul 1231 îi păstrează memoria.

Ajungem acum la „popularitatea” sa, care e legată, fără îndoială, de renumele de „Sfântul Minunilor”. E imposibil doar în câteva cuvinte să prezentăm totul, cu toate acestea există un fir călăuzitor al întregii sale vieți de Sfânt, acela al slujirii cu sfințenie și milostivire în viața curentă, zi de zi. Am putea să ne aventurăm și să-l numim ca fiind un Sfânt „aproape” de rănile și preocupările zilnice ale poporului credincios, cu o predilecție față de cei slabi.

Mai mult decât atât, minunile sale au un caracter pastoral și, aș spune, „sociabil”: catârul care recunoaște Ostia Consacrată, nou-născutul care începe să vorbească doar pentru a-și exonera mama de acuzația de adulter, piciorul pus la loc unui bărbat – apoi convertit – ce își lovise propria mamă, toate semne clare, evidente, ușor de înțeles chiar și de către cei neinstruiți.

Aș dori, totuși, să relatez pe larg una dintre minunile cele mai cunoscute, anume minunea despre „pâinea celor săraci”. Tommasino e un copil de 20 de luni: mama îl lasă să se joace singur în casă, însă îl găsește ceva mai târziu fără viață, se înecase într-o cadă cu apă. Disperată cere ajutorul Sfântului, iar în rugăciunea ei fierbinte, îi face o promisiune: dacă va obține harul dorit, va dărui celor săraci atâta pâine câtă greutate avea copilul. Fiul ei se întoarce miraculos la viață și, astfel, apare tradiția „pondus pueri”, o rugăciune prin care părinții, în schimbul protecției copiilor, promiteau sfântului Anton atâta pâine cât era greutatea lor. Poate că nu toți știu că acest miracol stă la originea activității „Pâinea celor săraci” și apoi a Caritasului Antonian, organizație ce se ocupă cu distribuirea alimentelor, în bună parte cele de primă necesitate, și cu asistența celor săraci din întreaga lume.

În cele din urmă, aș dori să subliniez anumite tradiții legate de sărbătoarea Sfântului Anton în diferitele zone geografice ale lumii. Sfântul Anton este patronul orașului Lisabona și, la aniversarea morții sale din 13 iunie, orașul se schimbă total și se depășește pe sine. Există diferite tradiții aici în iunie: de la sardinele pregătite pe grătare improvizate în Alfama (unul din cartierele cele mai frumoase și caracteristice ale Lisabonei) și consumate pe stradă între două felii de pâine, până la marșurile populare pe Avenida da Liberdade, în timpul căruia copii defilează costumați pe ritmuri de dans. Muzica și dansul continuă pe străzile orașului, prin piețe, prin case până la lăsarea serii, în acest oraș cu vedere la ocean.

Tot pe 13 iunie există, de asemenea, tradiția cununiilor de Sfântul Anton organizate de municipalitate, adică de Camara Municipal de Lisbona, și celebrate în catedrală. Soții, de obicei, provin din familii cu condiții materiale modeste, însă, cu suportul financiar al Primăriei și al câtorva companii, pot astfel să celebreze sacramentul căsătoriei.

Printre obiceiurile orașului Lisabona în luna iunie există și acela al achiziționării vaselor de ceramică, ce conțin busuioc, și ornate cu garoafe din hârtie colorată.

În Italia, printre alte tradiții, există „Tredicina”. Acest termen înseamnă cele treisprezece zile pregătitoare la sărbătoarea sfântului Anton, din data de 13 iunie. Tredicina se recită și zilele acestea în Bazilică și în alte sanctuare antoniane sau biserici franciscane, precum și, în particular, în atâtea familii. Dar tot cu acest termen se înțelege și o rugăciune rostită în treisprezece invocații, care evocă momentele cele mai semnificative din viața și sfințenia lui Anton.

(traducere din limba italiană de fr. Carol-Daniel Sabău)

Sursa:http://ofmconv.ro

Categoria: 
Visite: 
84
Vai a inizio pagina