Pelerinaj la Collevalenza organizat de Asociația ”Inocențiu Micu Klein”

Duminică 25 februarie 2018, Asociația ”Inocențiu Micu Klein” a organizat un pelerinaj la Collevalenza, denumit și ”micul Lourdes” sau ”Lourdes-ul Italiei”. Grupul de pelerini a fost însoțit de către P. Valentin Marcu, președintele Asociației.
Collevalenza, localitate din provincia Perugiei, este cunoscută prin Santuario dell’Amore Misericordioso, fondat de către Maica Speranța a lui Isus.
Rugăciunea de dimineață, cuvintele P. Valentin referitor la viața fericitei Maicii Speranța,o scurtă meditație a părintelui asupra rugăciunii în timpul Postului Mare, urmate de colocviile pelerinilor cu părintele însoțitor și mărturisirea păcatelor în Sacramentul Spovedaniei au contribuit la o atmosferă de liniște și reculegere în drumul de la Roma spre Collevalenza.
Ajunși la destinație, grupul de credincioși a luat parte la Sfânta Liturghie, celebrată de către P. Valentin Marcu, în ”Cappella del Crocefisso”, din interiorul Bazilicii de la Collevalenza. În cuvântul de învățătură, referindu-se la pericopa evanghelică din Duminica I din Postul Mare, numită și Duminica Dreptei Credințe, părintele a subliniat că postul trebuie să fie un mijloc care să faciliteze apropierea credinciosului de Dumnezeu, astfel că renunțarea la anumite alimente, lipsită de voința și efortul creștinului de a-L urma pe Cristos, nu duce postul la atingerea adevăratului său scop. În perioada Postului Mare, creștinul este chemat la o mai mare intimitate cu Fiul lui Dumnezeu. Astfel, părintele a arătat importanța apropierii credinciosului de Sfânta Scriptură, dialogul cu Mântuitorul nostru prin rugăciunea cotidiană, examinarea conștiinței și curățirea hainei albe, ce ne-a fost oferită la Botez, în Sacramentul Penitenței.
După celebrarea Jertfei Liturgice, pelerinii prezenți au avut parte de o surpriză. Prin intermedierea personalului abilitat al Sanctuarului, pentru a ne fi descrisă, într-un mod mai autentic, viața și persoana maicii Speranța a lui Isus, cât și însemnătatea Sanctuarului din Collevalenza, am avut bucuria de a-l asculta pe domnul Pietro Iacoppini, fost profesor de matematică, cel care mai bine de 30 de ani a fost un colaborator și apropiat al Maicii Speranța. Astfel, pelerinilor români, le-a prezentat, cu multă bucurie și entuziasm, în două părți,- înainte și după servirea prânzului - diferite evenimente miraculoase petrecute în Santuario dell’Amore Misericordioso, al căror martor ocular a fost. Domnul Pietro a însoțit grupul de pelerini la mormântul Fericitei Speranța a lui Isus. Dupa un moment de rugăciune personală, vizita s-a încheiat cu rugăciunile Tatăl Nostru și Bucură-te Marie.
Într-o atmosferă de fraternitate, în jurul orei 13 s-a servit prânzul în sala pusă la dispoziție de către conducerea Sanctuarului.
Mulțumind tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui pelerinaj, invocăm mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu și a Fericitei Maicii Speranța a lui Isus, pentru a-L putea urma pe Cristos, în pofida tuturor vicisitudinilor.
_______________________
Rugăciune pentru obținerea harurilor prin mijlocirea Fericitei Speranța a lui Isus
Părinte veșnic, bogat în milostivire, Dumnezeul oricărei mângâieri și izvorul sfințeniei, îți mulțumim pentru darul minunat pe care l-ai făcut Bisericii în persoana fericitei Speranța a lui Isus, apostol al iubirii milostive.
Dă-ne acea încredere pe care ea a avut-o în iubirea Ta părinteacă și, prin mijlocirea ei și a Preasfintei Fecioare Maria, dă-ne harul pe care ți-L cerem cu toată încrederea.....(se cere harul dorit).
Tu care viețuiești și domnești în veci vecilor. Amin.
Tatăl nostru.....Născătoare de Dumnezeu....Mărire Tatălui.....
Roagă-te pentru noi, fericită Speranța a lui Isus!
Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos!
Să ne rugăm:
Dumnezeule, bogat în milostivire, care în providența Ta, ai încredințat fericitei Speranța a lui Isus, fecioară, misiunea de a vesti prin viața și prin fapte iubirea Ta milostivă, prin mijlocirea ei, dă-ne harul de a Te cunoaște și de a Te sluji cu inimă de fii. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
(Fericita Speranța a lui Isus, Novenă și rugăciuni către iubirea milostivă, Editura Serafica, Roman 2017)
***
Maica Speranţa a lui Isus (sub numele real de María Josefa Alhama Valera) s-a născut la Santomera (Murcia-Spania) pe 30 septembrie 1983.
Pe 15 octombrie 1915 a intrat în mănăstirea de clauzură "Fiicele Calvarului" în Villena (Spania). Această Congregaţie a fost agregată Institutului "Misionarele Claretine" în anul 1920.
În noaptea de Crăciun al anului 1930 a ieşit din acest Institut pentru a fonda Congregaţia "Slujitoarele Iubirii Milostive", la Madrid.
În 15 august 1951, la Roma, a fondat Congregaţia "Fiii Iubirii Milostive".
După o viaţă trăită şi pusă la dispoziţia lui Dumnezeu, a preoţilor şi a celor mai nevoiaşi, a murit pe 8 februarie 1983 la Collevalenza, în sanctuarul pe care ea l-a fondat.
Pe 23 aprilie 2002, recunoscându-i-se trăirea eroică a virtuţilor, Biserica a declarat-o Venerabilă.
În 5 iulie 2013, cu consensul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato a emis decretul de beatificare. Ritul de beatificare a fost celebrat în 31 mai 2014, la sanctuarul din Collevalenza.

Biroul de Presă
Foto: Irina Danciu și Floare Visca

Categoria: 
Vai a inizio pagina