CERURI DESCHISE: Meditația PS Claudiu la Duminica I din Post

(Duminica Dreptei credințe)

De multe ori, fie când trebuie să vorbim cuiva despre Isus, fie când reflectăm la propria credință și viață spirituală, ne putem găsi în situația delicată de a nu știi în mod concret ce să spunem. Suntem credincioși, mergem la Biserică, dar dacă ar fi să răspundem unui interlcutor imaginar “de ce?” foarte probabil am fi într-o încurcătură. Sfântul Pavel invită primii creștini să facă un astfel de exercițiu, pentru a putea da propria mărturie celor intrigați sau doar interesați de credința lor. Perioada Postului Mare este una propice în acest sens: practica postului, ritmul duminicilor și textele rugăciunilor specifice acestei perioade sunt tot atâtea ocazii menite să stimuleze reflexia noastră.

În sensul celor spuse mai sus Evanghelia de astăzi ne vine în ajutor, fiindcă ne arată felul în care primii ucenici își vorbesc unii altora despre Isus. Regăsim astfel cel mai important mod de a vesti lumina credinței. Și nu vorbim aici de complexe discursuri filozofice sau teologice, ci de ceea ce stă la baza lor: întâlnirea directă, personală cu Mântuitorul. Andrei și Filip au dificila misiune de a vorbi în mod adecvat despre tezaurul pe care l-au întâlnit și de aceea recurg la argumentul suprem: vino și vezi! Putem face cursuri de teologie, putem asculta conferințe și predici înălțătoare, putem merge în pelerinaj la cele mai sfinte locuri din lume: până când nu ne hotărâm să ne punem în genunchi în fața lui Isus, până când nu începem să vorbim cu El în rugăciune, nu vom găsi adevăratele răspunsuri. Părinții deșertului erau binecunoscuți pentru zgârcenia în a spune cuvinte multe și invitația în schimb de a trăi, de a experimenta pe propria piele viața spirituală. Evagrie Ponticul spune: “este teolog cel ce se roagă bine”. Putem de aceea să fim ignoranți în multe domenii, putem fi chiar analfabeți, însă atunci când suntem în genunchi în Biserică, atunci când de pe buzele noastre se desprinde un Tatăl nostru sau o Născătoare de Dumnezeu, intrăm în tainele Cerului și suntem cu adevărat teologi.

Duminica de astăzi, prima din Post, numită și a Dreptei sau Adevăratei Credințe, ne invită să redescoperim credința noastră indicându-ne astfel primul pas al convertirii. Cuvintele adresate în Apocalipsa Îngerului Bisericii din Efes sunt și pentru noi: “Acestea zice Cel ce ţine cele şapte stele în dreapta Sa, Cel care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: știu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi; și stărui în răbdare şi ai suferit pentru numele Meu şi nu ai obosit. Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta cea dintâi. Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte”

Să ne reîntoarcem și noi la momentul inițial al întâlnirii cu Isus, să mulțumim și să ne rugăm pentru cei care l-au adus în viața noastră, să ștergem de praf locurile uitate din sufletul nostru și mai ales să regăsim intimitatea noastră cu Isus. În adâncul sufletului nostru, acolo unde El ne aștepta întotdeauna, acolo Cerurile vor fi tot timpul deschise pentru noi.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Io 1,43-51

În vremea aceea, a vrut Isus să meargă în Galileea şi l-a găsit pe Filip și i-a zis: vino după Mine. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: vino şi vezi. Isus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: de unde mă cunoşti? A răspuns Isus şi i-a zis: mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Isus şi i-a zis: pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

Sursa: e-communio.ro

Categoria: 
Vai a inizio pagina