A trecut la cele veșnice Preasfinția Sa Alexandru MESIAN, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

Cu regret şi durere în suflet, dar şi cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, anunțăm că în dimineaţa zilei de 11 martie 2023, Preasfinția Sa Alexandru MESIAN, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, s-a stins lin din viață la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Municipal din Lugoj.

Starea sănătății Preasfinției Sale s-a deteriorat progresiv în ultimele luni. În seara zilei de 4 martie a fost internat de urgență cu insuficiență respiratorie acută la Lugoj, Preasfinția Sa fiind diagnosticat cu multiple patologii.

Preasfinția Sa Alexandru și-a împlinit misiunea slujindu-L pe Dumnezeu şi poporul care i-a fost încredințat, timp de 58 ani ca preot și 29 de ani ca episcop, încheindu-și viața așa cum ne rugăm la Dumnezeiasca Liturghie: „sfârșit creștinesc, fără pătimire”.

Întregul cler eparhial, călugării, călugărițele și poporul credincios al îndoliatei Eparhii de Lugoj, înalţă rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Vom reveni cu detalii legate de slujba înmormântării.

Veșnica lui pomenire din neam în neam! Amin.

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
Sursa: www.e-communio.ro

Vai a inizio pagina